Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Local
Publicitate

 

Reducere 40 %

 

 
 

Zornăie puşculiţa primăriei pietrene

Pe finalul lunii februarie, inspectorii primăriei pietrene au intensificat ritmul verificărilor din teren şi au sporit bugetul local cu banii celor prinşi pe picior greşit. Pe parcursul unei săptămîni, amenzile aplicate au însumat circa 9400 lei, cele mai multe fiind primite de şoferii indolenţi care şi-au lăsat maşinile pe unde au apucat ori de către cei care nu au respectat regulile de circulaţie. Patrula mixtă Poliţia Comunitară - Poliţia Rutieră a depistat 82 de contravenienţi pe principalele artere din municipiu, care au primit sancţiuni în valoare de 8180 lei. Tot săptămîna trecută, poliţiştii comunitari au mers prin cartiere, pentru a vedea cum sînt respectate normele de curăţenie şi de selectare a deşeurilor. Vizate au fost străzile Emil Costinescu, Pîrîul Sarata, Pictor Grigorescu, Gavriil Galinescu, Ecoului, Bistriţei, Adîncata, Biruinţei, Aleea Tiparului, Aleea Ulmilor, fiind verificate şi societăţile din zonele respective, dacă au contracte cu Brantner. Au fost aplicate două amenzi, în va­loare de 200 lei. Echipele Compartimentului Control Comercial au verificat 44 de societăţi, pentru a vedea dacă sînt respectate normele de comerţ şi servicii de piaţă în unităţi cu profil industrial, de alimentaţie publică şi la cele ce practică reduceri, 15 patroni fiind chemaţi la sediul instituţiei cu acte suplimentare. Doi agenţi economici au fost amendaţi - Perfect Day SRL şi Astoria SRL au de achitat cîte 400 lei pentru lipsa acordului de funcţionare pentru magazinul din str. Mihai Eminescu, respectiv barul de pe Bd. Republicii. Au fost recuperaţi şi nişte bani: două taxe de acord - 30 lei şi şapte taxe de afişaj şi reclamă aferente anului 2008 - 1097 lei.

Liliana MIHĂILĂ

Meteo
În cursul zilei de astăzi, norii vor acoperi cerul. Ceaţa va predomina la primele ore ale dimineţii. Mercurul din termometre nu va urca mai sus de două grade Celsius, iar în cursul nopţii se vor înregistra pînă la -13 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.