Piatra Neamţ este "invadat" de amatorii de graffiti, care nu s-au sfiit să-şi lase "amprentele" din centrul oraşului, pînă în cele mai îndepărtate unghere ale cartierelor. Cum se înalţă o clădire, cum apare cel puţin un "autograf" pictat cu spray, pentru ca numele proştilor să stea pe toate zidurile. Sile, de exemplu, va fi pomenit de toţi trecătorii care au curiozitatea să-i citească mîzgălitura de pe peretele unei farmacii de pe strada Mihai Eminescu. Harta oraşului din apropierea fîntînii arteziene are şi ea trasată o dungă neagră de vopsea, iar orice spaţiu de afişat cu vitrină este privit ca o coală de "desen". Primăria a dorit ca pasajul de la Pietricica să fie un spaţiu comercial, cum se întîmplă în alte oraşe, dar, în ciuda lucrărilor de amenajare executate, ideea n-a prins şi de "modernizări" au profitat băieţii chinuiţi de talent, mulţumiţi că pot trînti inscripţii "caligrafice" pe un perete proaspăt vopsit.

Graffiti-ul datează de cînd hăul, dar cum americanii l-au "resuscitat" şi i-au conferit statutul de artă, românaşii au importat grabnic trendul şi l-au făcut "de porc". Tinerii pietreni au găsit destulă vopsea pentru a-şi etala "creativitatea" şi îi înnebunesc cel mai adesea pe pensionari, bătrîni ce nu au apucat să înţeleagă acest fenomen şi nici în ruptul capului nu pricep unde ar fi arta într-o "nebuloasă" de însemne şi litere chircite, postată pe blocul în care locuiesc. 

Ridicol este şi obiceiul de a mărturisi dragostea pe ziduri: cutărică plus cutărică egal love, cum se mîndreşte amorezatul; stupidă este şi enumerarea unui grup de prieteni în acelaşi mod, iar dovada supremă a unei minţi debile este "publicarea" înjurăturilor. Dar dacă, recent, la o expoziţie organizată în New York, România a fost reprezentată prin "opere" ce au stîrnit doar controverse şi un scandal (poneiul cu zvastică pe crupă), poate n-ar trebui să ne scandalizăm de cîteva "pete" de culoare pe zidurile din oraş.

Andreea DASCĂLU