Municipalitatea pietreană va pune la dispoziția Fundației "Copiii noștri" un teren de 1.500 metri pătrați, necesar pentru ridicarea unei case pentru creșterea în regim rezidențial a copiilor abandonați. Cererea a venit din partea fundației respective, edilii fiind de acord să transmită în folosință gratuită suprafața necesară, situată pe strada Valea Albă nr.35.
Terenul pe care urmează să fie construit căminul de copii face parte dintr-un lot de 31.234 metri pătrați pe care primăria l-a transmis în folosință gratuită Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, în decembrie 2008. Acum, s-a decis diminuarea suprafeței cu cei 1.500 m.p., acordul de principiu pentru folosirea gratuită, pe toată durata construcției, urmînd să fie încheiat de primărie numai după ce fundația va fi constituită și înregistrată la organismele naționale în domeniu.
Liliana MIHĂILĂ |