Vasile Baghiu, unul dintre poeții importanți din Neamț, care, deși a venit mai tîrziu în poezie decît " plutonul " nemțean optzecist, a contribuit fericit prin volumele sale la individualizarea acestuia în lirica românească, se prezintă cititorilor cu o carte al cărei titlu creează dileme: "Cît de departe am mers" (Editura " Limes ", Cluj Napoca). Oare poetul se referă la lungimea kilometrică a călătoriilor sale prin Europa (ca prestigios bursier în mai multe rînduri prin cîteva orașe europene din Germania, Austria, Elveția, Scoția), sau se (ne) întreabă (deși nu pune semnul în cauză la sfîrșitul acestui titlu) unde a ajuns cu demersul său liric prin ceea ce a scris pînă acum, cît a reușit să-și demonstreze crezul său poetic, ba chiar proiectul său anunțat în manifestul " Himerismului ", un nou curent poetic lansat de el acum un deceniu ?
Nici una nici alta din cele două variante, doar poate amîndouă la un loc, pe care autorul le îmbină armonios. Spun asta pentru că volumul, care se deschide cu un crez poetic, este alcătuit din texte ce alternează între nota de călătorie și jurnalul liric, iar nu de puține ori Vasile Baghiu nu uită să teoretizeze anumite puncte ale proiectului mai sus amintit. " Ar trebui să știu deja / cine sunt. / Între mine și lumea din jur / se întîmplă un conflict / care se exprimă / prin pace și înțelegere. / Mereu ratez întîlnirea / cu mine ", afirmă poetul din primele pagini ale cărții. Evident, acest conflict nu poate fi decît creator de poezie. " Departele " celălalt, concret, transpare din majoritatea textelor care, aflăm, par a fi fost scrise în diferite puncte europene: lîngă statuia lui Mozart din Burggarten, în tramvaiul Ring-Rai-Ring în Viena, pe dealurile din Cove Park, în cursa British Airwais,  pe drumul de la Kilereggan la Cove, Peaton Hill, Ardentinny, Blaimore, Strone Point ș.a.
Călătoriile sale europene se transformă, ne mărtuisește poetul într-o poezie cu acest titlu, în adevărate " Experiențe literare ", amintirile lor devenind substanță poetică. Chiar întîmplările cele mai banale prin care trece " poetul european " sînt notate de el, ca un conștiincios autor de jurnal, în texte poetice inspirate, călătoriile sale ințiatice au darul de a emoționa. Fin observator al universului prin care trece, deloc indiferent la lumea din jurul său (din care cauză, uneori, se simte frustrat și singur, precum în textul scris în orașul său de domiciliu - mă refer la poemul " Revelație "), poetul își găsește liniștea deplină doar în sînul familiei, acest lucru fiind spus direct, amintind de un celebră declarație  bacoviană : "Trăiesc viața pe care am scris-o / sînt iubit de femeia / pe care o iubesc , / am doi copii minunați / și aș putea să mai adaug / și alte lucruri bune, / în cazul în care sînt întrebat..." Confesor netrucat, șocant de sincer uneori, acest autor care a venit în poezie cu " angoasele și complexele sanatoriului " pare în acest din urmă volum de poeme mult mai sigur pe expresie, mai liniștit, mai calm în comunicare, chiar dacă mai direct în confesiunea sa. " Tot ce scriu / pare să fie parte a vieții. // Tot ce trăiesc / arată ca scris. // Curînd / nu va mai fi nevoie / să-mi bat capul / cu asta ", spune el într-un poem de la sfîrșitul acestui volum, care pare scris, spre deosebire de celelalte, doar din talentul sau nativ.
Un argument al faptului că Vasile Baghiu, poet de cursă lungă, trăiește în și pentru poezie. Cu toată ființa sa, cum puțini dintre colegii săi de breaslă au fericirea (sau nefericirea) să o facă.
Nicolae SAVA