Sfintele cărţi ale Bibliei au fost scrise sub inspiraţia Duhului Sfînt, într-un răstimp de aproape 1500 ani, din timpul profetului Moise (circa 1400 ani înainte de Hristos) şi pînă la autorul Apocalipsei Sfîntul Ioan Evanghelistul (circa 100 de ani după Hristos).

Biblia are două părţi: Vechiul şi Noul Testament.

Scris mai întîi în limba ebraică, Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă pe timpul lui Ptolomeu Filadelful (284 - 247 î.Hr.), regele Egiptului. Traducerea sa a fost realizată de 72 de învăţaţi evrei (cîte 6 din fiecare seminţie a lui Israel), trimişi de la Alexandria de arhiereul din Ierusalim, la cererea regelui amintit.

Marele Ptolomeu le-a rezervat 72 de încăperi speciale şi toţi traduceau separat şi concomitent acelaşi text. Se întîlneau apoi în ziua următoare şi confruntau traducerile pentru a verifica dacă au tradus toţi la fel. Varianta cea mai corectă, plauzibilă prin prisma respectării mesajului Dumnezeiesc, era acceptată unanim, devenind traducere oficială.

Această minunată lucrare a fost îndeplinită în 72 de zile, iar traducerea s-a numit Septua-ginta, de la numărul 70 (72) al traducătorilor.

Tradiţia sfîntă a consemnat că printre traducători s-a numărat şi dreptul, învăţatul şi bătrînul SIMEON, care l-a întîmpinat la 40 de zile de la naştere pe Domnul Iisus Hristos.

Cînd acesta a ajuns la capitolul din cartea profetului Isaia, versetul 14: "Iată Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu", a devenit circumspect şi a tradus cuvîntul "fecioară" (alma, în ebraică) cu termenul "tînără". Dar, a doua zi, a găsit şters din manuscrisul său cuvîntul "tînără" şi scris în loc în greceşte "partenos", adică "fecioară".

Atunci, învăţatul Simeon a crezut că un om intervenise în textul său. A şters şi el cuvîntul "fecioară" înlocuindu-l cu "tînără". Dar, s-a întîmplat miracolul...El scria "tînără" şi cuvîntul se rectifica prin lucrare divină, pentru că mesajul divin reprezenta cea mai însemnată profeţie mesianică a lui Isaia. Se prevestea naşterea supra-naturală a lui MESIA (HRISTOS) din Sfînta Fecioară MARIA, de la Duhul Sfînt.

Învăţatul Simeon nu putea înţelege prea bine ce se petrecea. Şi atunci, "lui i se vesti de la Duhul Sfînt că nu va vedea moartea pînă ce nu va vedea pe Hristosul Domnului" (Luca 2, 26)

Au trecut anii, ani mulţi şi foarte mulţi peste dreptul şi învăţatul Simeon. Însă sfîrşitul vieţii îi era amînat. Pînă cînd, într-o zi, în mod minunat, merge purtat de Duhul Sfînt la templul din Ierusalim.

Era a 40-a zi de la Naşterea lui MESIA (HRISTOS) la Betleem.

Acum are loc marea şi mult aşteptata întîlnire. Sfînta Familie venise la templul din Ierusalim pentru a închina Pruncul dumnezeiesc Iisus Hristos, potrivit legii mozaice, tradiţie care se păstrează pînă azi şi la noi creştinii.

Inspirat de Duhul Sfînt, bătrînul şi dreptul Simeon întîmpină pe Domnul! A luat pe Pruncul Iisus în braţele lui şi, binecuvîntînd pe Dumnezeu, lasă să i se reverse din inimă acest frumos cîntec: "Acum liberează pe robul tău". Este cîntecul de lebădă pentru Vechiul Testament! "Atunci Simeon a luat Pruncul Iisus în braţele sale, a binecuvîntat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mîntuirea ta, care ai gătit-o înaintea feţelor tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi mărire poporului Tău, Israel" (Luca 2, 29 - 32)

Istoria adevărată a Sfintei Tradiţii a mai consemnat că dreptul Simeon, după ce a rostit acele cuvinte insuflate de Duhul Sfînt, şi-a dat duhul chiar acolo, în templu. Oasele i s-au risipit îndată şi au fost îngropate afară, lîngă zidul templului.

După aproape o mie de ani, Împăratul bizantin Roman I Lecapenos (919 - 944) i-a adus cinstitele moaşte la Constantinopol.

Preot Dumitru CHIŢIMUŞ